Meteorologii de la Centrul Regional Sibiu ne informează că astăzi, în Transilnania, vremea va fi caldă si va deveni instabila in a doua parte a zilei
Cerul va fi temporar noros si, izolat, se vor semnala ploi. Vantul va sufla slab la moderat in prima parte a zilei, apoi va prezenta intensificari locale, mai ales in sudul zonei si la munte.
Temperaturile maxime de astăzi se vor incadra intre 16 si 21 gr.Celsius.
16.03.2011
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe continuă seria lecţiilor de istorie pentru elevi, tema lecţiei de miercuri fiind invazia mongolă şi grupurile etnice
Programul ?Oră de istorie? a fost lansat în 2009 cu scopul de a trezi interesul tinerilor pentru istoria şi civilizaţia omenirii şi de a le facilita acestora întâlnirea cu specialişti care le pot prezenta aspecte inedite ori rezultate ale cercetărilor lor.
Miercuri, programul ?Oră de istorie la muzeu? va continua cu lecţia ?Grupuri etnice din sudul şi sud-estul Transilvaniei în contextul invaziei mongole din 1241 - 1242? şi va fi prezentată conf. univ dr. Ioan Marian Ţiplic, de la Universitatea ?Lucian Blaga? din Sibiu.
Lecţia deschisă va avea loc în sala multimedia a Colegiului Naţional ?Mihai Viteazul? din Sfântu Gheorghe, de la ora 13, în cadrul Cercului de Arheologie, iniţiat de prof. Constanţa Balog şi arheologul Dan Buzea.
Cercetare prezentată a fost finanţată prin proiectul Ştiinţele socio-umaniste în contextul evoluţiei globalizate, din Fondul Social European.
Mara Deleanu
16.03.2011
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Harghita organizează mai multe acţiuni de marcare a zilei acestei instituţii
După ce ieri comisarii de protecţia consumatorului au fost prezenţi în două supermarketuri din Miercurea Ciuc unde i-au informat şi consiliat pe cetăţeni, astăzi începe o serie de prezentări în liceele din Miercurea Ciuc şi Gheorgheni. Şeful Comisariatului Judeţean de Protecţia Consumatorului, Kolcsár Béla, a spus că prezentările privind drepturile pe care le au elevii ca şi consumatori debutează stăzi, la Grupul Şcolar Economic ?Joannes Kájoni?, în limbile română şi maghiară. În cele două municipii vor fi 10 astfel de informări. De asemenea, pe 21 martie, Comisariatul, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita va organiza faza judeţeană a concursului ?Alege! Este dreptul tău?, destinat elevilor şcolilor generale şi liceenilor.
Ioana Dima
16.03.2011
Protecţia consumatorului Braşov intensifică activitatea de prevenire a folosirii substanţelor halucinogene
După ce au închis mai multe magazine care comercializau substanţe halucinogene, inspectorii Comisariatului Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor Braşov au început o activitate de prevenţie a folosirii unor asemenea substanţe în rândul elevilor. Inspectorii le-au povestit ieri elevilor de la Şcoala generală 27 care sunt efectele nocive ale substanţelor care se comercializau în aceste magazine. Ora de dirigenţie ţinută de comisarii braşoveni, cu ocazia Zilei Internaţionale a Consumatorilor, a fost una plină de informaţii utile, iar elevii s-au dovedit receptivi şi destul de bine informaţi despre drepturile pe care le au în calitate de consumatori.
Reprezentanţii Comisariatului au fost prezenţi ieri şi în două mari centre comerciale din oraş. Consumatorii au fost întâmpinaţi acolo cu pliante, informaţii utile şi chiar formulare de reclamaţii.
Adrian Munteanu
16.03.2011
Consiliul Judeţean Braşov sfătuieşte consiliile locale să nu accepte transformarea spitalelor în azile pentru bătrâni
Consiliile Locale care au în subordine spitalele din Săcele, Codlea şi Victoria sunt sfătuite de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Ion Ochi, să nu accepte propunerea Ministerului Sănătăţii de a transforma unităţile medicale în cămine pentru persoane vârstnice. Consiliul Local Codlea a hotărât deja acest lucru, iar primarii celorlalte două localităţi au declarat, încă de luni, că vor proceda la fel. Dacă spitalele din Codlea, Săcele şi Victoria vor fi închise atunci nu vor mai exista 220 de paturi de spital, iar 254 de angajaţi, medici, asistente şi personal auxiliar nu ar mai avea un loc de muncă. Mai mult, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a propus un contract pentru anul 2011 cu un minus de 10% la numărul de paturi. Anul trecut au fost făcute 47.000 de internări la Spitalul Judeţean, astfel că în 2011 ar trebui să fie internaţi cu peste 4.000 de bolnavi mai puţin. La această cifră se adaugă şi cei aproximativ 5.000 de bolnavi internaţi în cele trei spitale din judeţ.
Adrian Munteanu
16.03.2011
Greva de avertisment a sindicaliştilor din companiile CFR Călători şi CFR Infrastructură s-a încheiat, la ora 9. Trenurile au întârzieri de două ore
Sindicaliştii nu au ajuns, ieri, la nici un acord cu reprezentanţii companiilor feroviare, după 9 ore de negocieri.
Greva de avertisment de două ore declanşată de două din cele patru sindicate feroviare azi între orele 7,00 şi 9,00 afectează în jur de 500 de trenuri din toată ţara şi în jur de 20.000 de călători, întârzierile trenurilor fiind estimate la cel puţin două ore.
Restabilirea circulaţiei se va realiza în jurul orei 12.00, din cauza apariţiei întârzierilor indirecte.
Potrivit Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, într-o zi normală de lucru, între orele 07.00 - 09.00, sunt programate în circulaţie 382 trenuri de călători.
Agerpres
16.03.2011
Aproximativ 400 de sindicalişti din Mureş au plecat spre Bucureşti
Aceştia vor participa la mitingul de azi din Piaţa Constituţiei, la care sunt aşteptaţi 60 000 de oameni.
Protestul are loc concomitent cu dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură intitulată ?Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate?, depusă de opoziţie la adresa Guvernului pentru Codul Muncii.
Cele 5 confederaţii sindicale reprezentate şi în Mureş au pornit spre Bucureşti. Este vorba despre CNSLR-Frăţia, Cartel Alfa, BNS, CSDR şi Meridian. Peste 400 de sindicalişti din tot judeţul Mureş şi din toate domeniile de activitate se vor alătura zecilor de mii de oameni din toată ţara.
Sindicaliştii mureşeni au plecat din mai multe părţi ale judeţului. Două dintre autocarele de la CNSLR-Frăţia au pornit în jurul orei 5 din Târgu Mureş, unul de la Iernut şi altul din Reghin.
Cartel Alfa Mureş a organizat de asemenea plecări din trei oraşe (Târgu-Mureş, Reghin şi Sighişoara), după cum a declarat liderul de sindicat, Markos Gyorgy. Şi aceştia vor avea aproximativ 200 de persoane în Piaţa Constituţiei.
Angajaţii din CFR, afiliaţi Confederaţiei Meridian, care vor participa la protest, vor parcurge drumul cu trenul şi într-o mai mică măsură vor fi reprezentaţi membrii CSDR şi BNS Mureş, având un număr mai mic de sindicalişti.
Mitingul se va desfăşura între orele 12 şi 18, iar sindicaliştii din ţară vor sosi cu autocarele între orele 9 şi 12, prin şase puncte de intrare în Capitală.
Sindicaliştii au invitat la protest toţi salariaţii din România nemulţumiţi de locul de muncă şi de înăsprirea condiţiilor prin noul Cod al Muncii.
Adela Moldovan
16.03.2011
Moţiunea de cenzură pe tema noului Cod al Muncii va fi dezbătută şi supusă votului în această după-amiază, de la ora 15
Voturile anunţate în favoarea moţiunii par, potrivit calculelor preliminare, insuficiente pentru răsturnarea Cabinetului Boc.
Iniţiatorii moţiunii de cenzură spun că este pentru prima dată când o astfel de moţiune este elaborată în comun cu partenerii sociali, care se opun modificărilor Codului Muncii.
Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Astfel, pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, ar fi necesare 236 de voturi \\"pentru\\", din totalul de 471 de parlamentari.
PDL şi UDMR au anunţat deja că toţi parlamentarii celor două partide vor fi prezenţi la dezbaterea moţiunii de cenzură a opoziţiei, dar se vor abţine de la vot.
Dacă moţiunea este adoptată, Guvernul îşi pierde mandatul, iar în caz contrar Codul muncii se consideră adoptat, urmând să fie transmis spre promulgare şefului statului. Miting de protest în Piaţa Constituţiei pe durata dezbaterii în Parlament a moţiunii de cenzură pe Codul muncii
Sindicaliştii din toate domeniile organizează, astăzi, un miting de protest în Piaţa Constituţiei, la care se aşteaptă să participe cel puţin 50.000 de oameni.
Mediafax
16.03.2011
ASCULTA JURNALUL DIMINETII
16.03.2011
Meteorologii de la Centrul Regional Sibiu ne informează că vremea va fi instabilă şi se va răci în Transilvania.
Cerul va fi mai mult noros şi, local, va ploua în averse. În zona de munte vor cădea precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări locale, mai ales în regiunile montane.
Mâine dimineaţă, local, la munte, se va semnala ceaţă.
Temperaturile minime de la noapte se vor încadra între 3 şi 9 grade Celsius iar maximele termice de mâine vor oscila între 10 şi 17 grade Celsius.
CMR Sibiu
16.03.2011
BC Mureş pierde la Oradea.
Formaţia mureşeană a pierdut, în această seară, în deplasare, cu 86-73 în faţa echipei CSM Oradea, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 26 a Diviziei A de baschet masculin. La pauză, gazdele au condus cu 49-33. Alte rezultate consemnate în această rundă: BC Miercurea Ciuc-CSU Braşov 102-58, SCM Craiova-Gaz Metan Mediaş 69-92, CSU Sibiu-CS Otopeni 75-66 şi BCM Piteşti-CSM Bucureşti 78-68.
Valeriu Voaideş
16.03.2011
Asociaţia de protecţie a păsărilor ?Rara Avis? din Sfântu Gheorghe semnalează revenirea în ţară a primelor berze.
Preşedintele Asociaţiei, Kelemen Laszlo a declarat că în ultimele două zile au fost văzute mai multe berze în localităţile Reci, Baraolt, Ilieni şi Arcuş din judeţul Covasna.
Potrivit acestuia, prima barză revenită din ţările calde în acest an ar fi aterizat pe data de 13 martie, într-o localitate din judeţul Galaţi.
Anul acesta berzele s-au întors din migraţiune mai târziu decât în alţi ani, iar ornitologii pun acest lucru pe seama vremii capricioase.
Conducerea Asociaţiei ?Rara Avis? a menţionat că în judeţul Covasna sunt peste 100 de cuiburi de berze, prin urmare în curând vor sosi la casele lor peste 300 de exemplare.
În ultimii ani, Asociaţia ?Rara Avis? şi Societatea Electrica au amplasat pe stâlpii de înaltă tensiune mai multe suporturi pe care zburătoarele să fie tentate să îşi construiască cuiburile.
Scopul principal al acestui demers a fost de a reduce numărul avariilor provocate de păsări pe linia de alimentare cu energie electrică, dar şi de a le feri pe acestea de pericolul electrocutării.
Mara Deleanu
16.03.2011
Secretele creşterii şi îngrijirii trandafirilor vor fi dezvăluite săptămâna viitoare la RTM.
Realizatoarea emisiunii Părerea Ta, Luminiţa Avram organizează săptâna viitoare o întalnire cu ascultătorii la care invitatul special este inginerul Ştefan Wagner care deţine brevetul de omologare a 50 de soiuri de trandafiri.
Acestea au fost create de-a lungul vieţii sale la Staţiunea de Cercetare si Dezvoltare pentru Pomicultură din Cluj Napoca.
Dânsul a acceptat să vină la Radio Tg.Mureş să împărtăşească ascultătorilor nostri din experienta sa de o viaţă în îngrijirea, înmulţirea şi altoirea trandafirilor.
Cu această ocazie se va face şi un schimb de plante între toţi cei prezenţi, ascultători şi membrii asociaţiei ?Amicii Rozelor?.
Evenimentul va avea loc săptămâna viitoare în data de 23 martie în curtea RTM începând de la ora 11,00 .
Bianca Tomuţ
16.03.2011
Tîrgu-Mureşul va găzdui în luna mai a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2011.
Organizatorii Campionatului au decis să includă şi în acest an Tîrgu-Mureşul pe lista oraşelor gazde ale unor probe, în primul rând datorită răspunsului publicului la ediţia de anul trecut.
La Tîrgu-Mureş se va organiza a doua etapă din cele nouă ale campionatului, iar evenimentul va avea loc în perioada 6-7 mai .
La linia de start se vor alinia 50 de echipaje din ţară şi din străinătate. Nume importante şi-au anunţat intenţia de a participa, printre care şi preşedintele PSD, Victor Ponta.
Vor participa maşini marca Citroen, Mitsubishi Lancer, Subaru, Peugeot sau Dacia Logan.
În acest moment organizatorii poartă discuţii pentru a desfăşura în cadrul etapei şi două competiţii de marcă, Citroen Trophy şi Cupa Logan.
Evenimentul este sprijinit de Primăria Tîrgu-Mureş, care se bazează pe un număr cât mai mare de spectatori.Organizatorii se aşteaptă ca publicul cel mai numeros să fie la cele două probe superspeciale de pe serpentina veche, care sunt de altfel şi cele mai spectaculoase.
După terminarea etapei, unul dintre câştigători va oferi un spectacol publicului tîrgumureşean, organizat în parcarea unui hipermarket din oraş.
Raluca Creţ
16.03.2011
Fundaţia Alpha Transilvană aniversează mâine cei 19 ani de activitate .
Cu acest prilej, fundaţia va premia instituţiile, firmele şi persoanele care le susţin activităţile .
Alpha Transilvană derulează cinci servicii sociale, cu circa 1000 de beneficiari anuali.
Fundaţia a înfiinţat un centru de zi pentru copii cu dizabilităţi severe şi oferă servicii ambulatorii de intervenţie timpurie.
Apoi, există un program de informare, consiliere şi mediere a locurilor de muncă şi un program numit ?Start educaţional?, cu serviciile numite ?Bebe bălăceală? şi ?Club copăcel?, pentru copiii fără probleme medicale
Unul dintre programele la care apar dificultăţi este cel de donaţii materiale, declară directorul Fundaţiei Alpha Transilvană, Andreia Moraru.
În cei 19 ani, Alpha Transilvană a accesat peste 600.000 de euro din fonduri europene, iar clădirea Fundaţiei s-a ridicat cu ajutorul unor donatori, valoarea ei fiind de circa o jumătate de milion de euro.
Andreia Moraru a arătat că, dacă anul trecut fundaţia a fost finanţată de doar 2 primării, în 2011 există şase primării care îi ajută, cu peste 300 de mii de lei.
Fundaţia Alpha Transilvană din Tg.Mureş are în vedere extinderea serviciilor pe care le furnizează şi în alte localităţi din judeţul Mureş.
Valeriu Russu
16.03.2011
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş a demarat o nouă campanie de prevenire a furturilor din autoturisme.
Campania ?Nu-ţi lăsa maşina pradă infractorilor? se derulează în perioada 14-20 martie pe tot teritoriul judeţului.
Cele mai multe acţiuni vor fi în Tîrgu-Mureş, în zonele în care spargerile autoturismelor sunt frecvete, în parcările hipermarketurilor, în zona centrală, zona spitalului judeţean şi cartierele Tudor şi Dâmbu.
Zilnic vor avea loc câte 3 acţiuni de informare, plus alte activităţi : întâlniri în şcoli, activităţi cu părinţii.
Campania este repetată periodic de IPJ Mureş pentru că, spun poliţiştii, proprietarii de autoturisme nu conştientizează riscurile la care se expun atunci când lasă la vedere în maşină bunuri de valoare.
Printre cele mai folosite moduri de operare se numără spargerea geamului autoturismelor, iar bunurile preferate de autori sunt genţile sau borsetele, CD playerele, detectoarele de radar şi GPS-urile, dar şi laptop ?urile şi telefoanele mobile.
Raluca Creţ
16.03.2011
Alegerile din Apold reprezintă primul test pentru Uniunea Social Liberală în judeţul Mureş .
Liderii conservatori s-au declarat satisfăcuţi de faptul că primul tur al alegerilor pentru Primăria Apold a fost câştigat de candidatul alianţei de centru dreapta, liberalul Sorin Bizo
Prim vicepreşeditele PC Mureş, Dinu Socotar, a declarat că îl vor susţine în turul doi pe liberalul Sorin Bizo, care se va lupta, pe 20 martie, cu candidatul PDL, Emil Todoran.
În turul doi candidatul USL mizează pe cele peste 30 de procente obţinute de fostul primar PSD al comunei, Nicolae Colceriu, care nu a reuşit să acceadă în turul doi, fiindcă acest partid a declarat, zilele trecute, că îşi va respecta înţelegerea din cadrul alianţei şi-l va sprijini pe candidatul liberal.
Valeriu Russu
16.03.2011
Peste câteva luni, Tîrgu-Mureşul va avea un nou Plan Urbanistic General.
Ultimul PUG al Tîrgu-Mureşului datează din anul 2000, iar de atunci oraşul a suferit numeroase transformări, în special pe partea de infrastructură şi construcţii.
Pentru întocmirea noului plan au fost realizate şase studii, postate pe siteul Primăriei, care prezintă problemele cu care se confruntă municipiul în acest moment.
Cea mai mare este legată de infrastructură şi de faptul că municipiul nu are un sistem inelar care să degreveze traficul.
Punctele tari, potrivit acestor studii, se înregistrează la suprafaţa spaţiului verde, care se ridică la 20 de metri pătraţi pe cap de locuitor, atât cât cere Uniunea Europeană.
Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a subliniat că în maximum trei ani se va ajunge la circa 22 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, fără păduri şi fără proiectul de plantări iniţiat de Primărie.
În acest moment, planul urbanistic general este în prima etapă de realizare, iar reprezentanţii Primăriei susţin că varianta finală va apărea spre sfârşitul acestui an.
Raluca Creţ
16.03.2011
Teatrul ?Sică Alexandrescu? din Braşov este în plin proces de modernizare.
Inaugurat în anul 1946 sub denumirea ?Teatrul de Stat?, actualul teastru ?Sică Alexandrescu? din Braşov nu a avut parte de nici o renovare până acum doi ani. După ce s-au încheiat reparaţiile la exterior, reabilitarea şi modernizarea Teatrului continuă în aceste zile cu amenajările de interior. Lucrările au ca obiect schimbarea instalaţiilor electrice şi înlocuirea sistemelor de prevenire şi stingere a incendiilor.
Valoare estimată a lucrărilor este de 450.000 de lei. Primarul George Scripcaru, care a urmărit ieri cum se desfăşoară lucrările, a susţinut că ar dori amenajarea unei terase de sticlă, pentru crearea unei cafenele literare. Anul trecut plenul Consiliului Local Braşov a decis înfiinţarea unor centre culturale în incinta Teatrului Dramatic, în spaţiile eliberate prin rezilierea contractelor cu firmele ce aveau restaurante şi cluburi în clădire. O dată finalizate lucrările, municipalitatea are în vedere şi reamenajarea peisagistică a zonei, pentru a o pune în valoare.
Adrian Munteanu
16.03.2011
Apropierea Lunii de Pământ poate contribui la producerea unor cutremure.
Pe 19 martie, Luna se va afla la cea mai mică distanţă faţă de Pământ din 1992 încoace, mai puţin de 360.000 de km (de numai 356.577 de km), iar acest lucru a creat deja o serie de discuţii conform cărora vor avea loc calamităţi.
Acest fenomen spectaculos îl vom putea observa vineri seara, la ora 18 şi 11 minute.
Luna va fi mai mare cu 14% şi va fi mai strălucitoare cu 30%, fenomen spectaculos pentru fotografi şi astronomii amatori.
Apropierea Lunii de Pământ afectează mareele oceanice şi posibil să contribuie la producerea cutremurelor, spune astronomul Magda Stavinschi.
Părerile târgumureşenilor sunt împărţite cu privire la influenţa Lunii asupra fenomenelor periculoase de pe Terra.
Mulţi ştiu din proprie experienţă că Luna are influenţe asupra organismului, şi nu dintre cele mai bune.
Cristina Bulbescu
16.03.2011
Patriarhia Română adresează ierarhilor, clerului şi credincioşilor de la parohiile şi mănăstirile ortodoxe române din ţară şi diaspora îndemnul de a organiza colecte în bani pentru ajutorarea celor afectaţi de cutremurul devastator din Japonia.
Patriarhia Română în consultare cu Mitropolia Ortodoxă a Japoniei, cu sediul în Tokyo, va oferi ajutorul financiar direct celor care au de suferit în urma acestei calamităţi naturale din Japonia.
Bilanţul oficial al cutremurului din 11 martie, din Japonia, urmat de tsunami era astăzi de 3.771 de decese, peste 8.000 de persoane fiind date dispărute.
Sumele colectate pot fi depuse în următoarele conturi pentru sinistraţi ale Patriarhiei Române: RO54RNCB0075004895030091(Lei), RO27RNCB0075004895030092 (Euro), RO97RNCB0075004895030093 (USD), deschise la Banca Comercială Română, filiala Sector 4, Bucureşti, cu menţiunea "Ajutor pentru Japonia", se arată într-un comunicat de presă.
Sursa: Mediafax
16.03.2011
Numărul locuitorilor din Ishinomaki dispăruţi după cutremurul urmat de un tsunami devastator, vineri, se ridică probabil la 10.000, a declarat azi primarul oraşului, citat de agenţia Kyodo.
Înaintea catastrofei oraşul avea 16.000 de locuitori.
Oraşul portuar Minamisanriku, situat în aceeaşi regiune, a anunţat, de asemenea, că 10.000 de persoane nu au fost încă găsite.
Sursa: Mediafax
16.03.2011
Casele judeţene de asigurări de sănătate ar putea fi gestionate regional.
Coordonatorul departamentului de sănătate al Partidului Conservator, Silviu Morariu a atras atenţia că, în ultima vreme, judeţul Mureş pierde din ?supremaţie? în domeniul medical.
El s-a referit la desfiinţarea Institutului de boli cardiovasculare şi transplant de la Tg.Mureş dar şi la la decizia de auditare a CJAS Mureş de un centru regional aflat la Braşov .
Purtătorul de cuvânt al CJAS Mureş, Manuel Butiulcă, a confirmat că din decembrie 2010 s-a modificat organigrama caselor de sănătate, fiind desfiinţate compartimentele de audit judeţene.
Manuel Butiulcă susţine că există discuţii inclusiv pentru regionalizarea actualului sistem judeţean de case de asigurări de sănătate.
Silviu Morariu a susţinut că ar fi aflat de curând despre acest nou sistem de auditare a caselor de sănătate.
Pe site-ul CNAS nu apare însă nici un anunţ privind modificarea organigramei caselor judeţene de sănătate.
Valeriu Russu
16.03.2011
Hidrologii au instituit avetizare de Cod galben de inundaţii în Vest şi Sud-Vestul ţării, începând de mâine, ora 10, până vineri, ora 16, ca urmare a precipitaţiile prognozate pentru următoarele 36 ore.
Se instituie Cod galben pe râurile Crasna şi Barcău, în bazinele superioare şi mijlocii ale râurilor Crişul Negru, Crişul Alb, Timiş superior şi afluenţi, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera şi Cerna, Desnăţui, Jiu şi afluenţii săi, precum şi afluenţii Oltului inferior.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor menţionează că aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor şi pe cursurile de apă necadastrate.
Sursa: Mediafax
16.03.2011
Numărul cazurilor de infecţii acute respiratorii a scăzut, săptămâna trecută, comparativ cu cea precedentă, a informat, astăzi, Ministerul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, în perioada 7 - 13 martie, au fost înregistrate peste 118.000 de cazuri de infecţii acute respiratorii, cu 3,2% mai puţine comparativ cu cele înregistrate săptămâna precedentă, şi 546 de afecţiuni clinice compatibile cu gripa (cu 31,8% mai mic comparativ cu cel din săptămâna precedentă), conform raportului Centrului Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile.
Incidenţa infecţiilor respiratorii acute şi gripei în ultima săptămână a fost cu 6,1% mai mică decât media a trei săptămâni anterioare şi s-a situat sub valorile maxime aşteptate.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, se evidenţiază, în continuare, o pondere mai mare a cazurilor de gripă cu virus B, activitatea gripală având intensitate medie, sub formă de focare locale.
Sursa: Agerpres
16.03.2011
O fată în vârstă de 11 ani din localitatea Veştem, judeţul Sibiu, a fost diagnosticată cu gripă A/H1N1, ea fiind izolată la domiciliu.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu este al treilea caz de gripă nouă din acest an din judeţ.
În ultima săptămână, numărul virozelor a scăzut cu peste 12 la sută, iar cel al pneumoniilor cu peste 26 la sută.
De asemenea, a scăzut numărul consultaţiilor la medicii de familie, pentru afecţiuni respiratorii.
Sursa: Mediafax
16.03.2011
Gazele naturale se vor scumpi foarte mult spre finalul acestui an, din cauza cotaţiilor ridicate ale petrolului.
Declaraţia a fost făcută de directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, într-un interviu acordat Cotidianului ?Adevărul?.
Acesta crede că populaţia ar trebui să primească un procent mai mare de gaze de producţie internă pentru a putea suporta preţul, iar deciziile din ultimii doi ani ale autorităţilor de a plafona preţul gazelor pentru populaţie din considerente politice se întorc acum împotriva românilor.
Operatorii de pe piaţa gazelor spun că au pierderi de sute de milioane de lei, iar o revenire bruscă la preţul corect ar şoca pe toată lumea.
În plus, preţul ar trebui liberalizat total pentru consumatorii noncasnici dar, chiar şi aşa, ANRE ar trebui să accepte o primă scumpire de la 1 aprilie, altfel preţurile vor exploda mai târziu şi întreaga piaţă va fi distrusă, a adăugat oficialul E.ON România.
Reprezentanţii autorităţilor locale din Târgu Mureş consideră că persoanele cu venituri mici ar trebui ajutate în continuare să-şi plătească facturile şi că în acest caz primăriile ar trebui să beneficieze de o eşalonare la plată.
Târgumureşenii se bucură că au supravieţuit acestei ierni şi încearcă să fie optimişti.
Unii nici nu vor să se gândească la ce îi va aştepta iarna următoare dacă vor exploda preţurile.
Directorul RFV Mureş Energy, Dacz Gabor, a declarat, pentru RTM , că scumpirea gazelor ar afecta la nivel local consumatorii casnici care au centrale individuale de apartament şi i-ar proteja pe cei racordaţi încă la sistemul centralizat.
Preţul gazelor pentru populaţie este neschimbat de la 1 iulie 2009, când a fost redus cu 5%. Atunci, gazele de import, care însemnau 18% din consum, costau 290 de dolari mia de metri cubi, iar acum au un preţ de peste 400 de dolari mia de metri cubi şi o pondere de 40% din consum.
Cristina Bulbescu, Corina Fontu
16.03.2011
Companiile de distribuţie şi furnizare au solicitat majorarea preţului gazelor naturale la consumatorul final cu 25% în 2011, în trei trepte, la 1 aprilie, 1 iunie şi 1 septembrie.
Declaraţia a fost făcută astăzi de preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, la o conferinţă pe tema listărilor la Bursă a companiilor din sectorul energetic.
\'Pentru a-şi acoperi pierderile de 600 milioane euro, distribuitorii şi furnizorii au calculat că ar avea nevoie de o creştere cu 25% a preţului gazelor naturale, în acest an.
La începutul lunii, reprezentanţii Ministerului Economiei au declarat că preţul gazelor naturale nu trebuie să crească în această perioadă, pentru că nu există motive.
Singura instituţie abilitată în România să emită decizii cu privire la preţul gazelor naturale este Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei .
Sursa: Agerpres
16.03.2011
Liderul PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, consideră că primarul municipiului Târgu Secuiesc, Racz Karoly, arestat pentru luare de mită, ar trebui să se autosuspende din funcţia de vicepreşedinte al PCM, până la clarificarea cazului, având în vedere că nu îşi poate îndeplini atribuţiile.
Preşedintele PCM Covasna a declarat, după ce s-a întors de la Curtea de Apel Braşov , unde magistraţii au respins recursul primarului municipiului Târgu Secuiesc, Racz Karoly, la decizia de arestare preventivă - că la proces primarul părea marcat de tot ceea ce i se întâmplă.
Liderul PCM Covasna a menţionat că a luat cunoştinţă "cu regret" despre decizia magistraţilor Curţii de Apel Braşov, adăugând că aşteaptă "cu nerăbdare" motivarea instanţei.
Sursa: Mediafax
16.03.2011
Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Racz Karoly, care a fost prins săptămâna trecută în flagrant luând mită de la un om de afaceri, rămâne în continuare în arest preventiv.
Cutea de Apel Braşov a respins astăzi recursul formulat de Racz Karoly împotriva sentinţei de arestare preventivă pentru 29 de zile, pronunţată sâmbătă de Tribunalul Judeţean Covasna.
Avocatul apărării Sorin Vidican a declarat că, în motivarea încheierii, instanţa nu prezintă probe certe din care să rezulte pericolul pe care acesta îl prezintă pentru ordinea publică şi pentru care trebuie să fie cercetat în continuare în stare de arest.
De asemenea, a mai adăugat că, în opinia sa, nu există probe suficiente la dosar nici pentru a susţine acuzaţia de luare de mită.
Racz Karoly a fost reţinut vineri pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ? Serviciul teritorial Braşov luând mită 10.000 de lei de la un denunţător, respectiv de la administratorul unei balastiere care avea un contract de prestări de servicii cu Primăria Târgu Secuiesc.
Conform procedurii, primarul Racz Karoly a fost suspendat din funcţie prin Ordin al prefectului, atribuţiile acestuia fiind preluate de viceprimarul Szarvadi József.
Mara Deleanu
16.03.2011
Conducerea Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş consideră necesar ca Serviciul Român de Informaţii (SRI) să fie transformat în Serviciul Român de Siguranţă Naţională şi să aibă atribuţii în combaterea acţiunilor ce aduc atingere ordinii publice şi constituţionale.
Preşedintele Forumului, dr. Ioan Lăcătuşu a declarat că propunerea vine în contextul amplificării acţiunilor cu caracter extremist şi iredentist şi a lipsei unei reacţii ferme din partea autorităţilor statului.
În opinia acestuia, SRI nu are pârghii pentru a contracara cu eficienţă acţiunile care atentează la ordinea publică şi constituţională, de aceea Forumul va propune lărgirea competenţelor şi transformarea acestuia într-o instituţie de Siguranţă Naţională, aşa cum exista în perioada interbelică şi cum există acum în ţări cu democraţie consolidată.
Ioan Lăcătuşu a mai adăugat că propunerea va fi prezentată pe larg în cadrul apropiatei Adunări generale a Forumului ce va avea loc în această primăvară, urmând ca apoi solicitarea să fie înaintată oficial autorităţilor statului român.
Lăcătuşu a mai adăugat că acţiunile extremiste şi revizioniste, în şirul cărora se înscrie şi gestul liderului \'Gărzii Secuieşti\' din Miercurea Ciuc, Csibi Barna care zilele trecute a spânzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu, sunt tot mai frecvente în ultimii ani în România şi că nimeni nu se poate prevala de libertatea de exprimare şi de opinie pentru a justifica manifestări ce nu-şi au locul într-o Europă civilizată.
Mara Deleanu
16.03.2011
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Mircea Duşa, a catalogat acţiunea tânărului din Miercurea Ciuc care a spânzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu ca fiind o jignire imensă adusă românilor şi mai ales ardelenilor.
Parlamentarul harghitean a declarat că aceste acţiuni organizate de Csibi Barna nu sunt singulare şi se fac cu acordul autorităţilor locale, care îi eliberează autorizaţii pentru ele. În plus, Mircea Duşa consideră că manifestările extremiste ale lui Csibi Barna au legătură şi cu recentele declaraţii ale preşedintelui Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, legate de revendicările maghiarilor din România privind obţinerea autonomiei teritoriale. La rândul său, preşedintele PNL Harghita, Stelu Platon, a declarat a semnalat în Delegaţia Permanentă a partidului îngrijorarea românilor din judeţ faţă de acţiunea lui Csibi Barna dar şi faţă de declaraţiile oficialilor de la Budapesta, iar conducerea formaţiunii va avea un punct clar referitor la aceste chestiuni.
Ioana Dima
16.03.2011
Liderii comunităţii maghiare din Harghita condamnă, la unison, acţiunea liderului Gărzii Secuieşti, Csibi Barna, care a spânzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu, în centrul municipiului Miercurea Ciuc.
Prefectul Harghitei, Ladanyi Laszlo-Zsolt, a declarat că se delimitează în totalitate de un astfel de gest, pe care îl consideră reprobabil. El este de părere că este important să respectăm drepturile individuale ale fiecăruia, inclusiv dreptul la liberă exprimare, dar, în nici un caz, prin exercitarea acestui drept să aduci atingere drepturilor celorlalţi? Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a catalogat acţiunea ca fiind ?dezgustătoare? şi consideră că este un act de provocare la adresa comunităţii maghiare din Transilvania. Şi şeful Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, Korodi Attila, consideră că acţiunea este ?dezgustătoare? şi intră în tiparul provocărilor şi spune că Csibi Barna nu are nicio legătură cu valorile principiale ale comunităţii maghiare. Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Antal Attila, recunoaşte că dacă ar fi ştiut despre ce acţiune este vorba, Primăria nu ar fi autorizat-o, dar susţine că ?legea privind organizarea manifestărilor publice este destul de permisivă, iar Csibi Barna face un sport din a se distra, în acest sens, cu autoritatea publică?.
Ioana Dima
16.03.2011
Partidul Conservator Mureş cere Presedinţiei, Guvernului şi UDMR o poziţie oficială în privinta incidentului de ieri de la Miercurea Ciuc, când Garda Secuiască l-a spânzurat, simbolic, pe Avram Iancu.
Vicepreşedintele PC Mureş, Silviu Morariu, acuză actuala putere de lipsă de reacţie în privinţa acestui episod, şi susţine că nu e suficient să reacţioneze presa ori partidele din opoziţie.
Prim vicepreşedintele PC Mureş, Dinu Socotar, condamnă şi lipsa de reacţie a guvernanţilor privind atitudinea preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, Kover Laszlo, al doilea om în conducerea Ungariei, care a făcut declaraţii \'neconstituţionale\' sâmbăta trecută, la Târgu Mureş.
Socotar crede că lipsa de reacţie a preşedintelui şi premierului României are legătură cu dezbaterile pe marginea moţiunii de cenzură şi nu au dorit ?să supere UDMR?.
Luni seară, Csibi Barna a organizat o acţiune în centrul municipiului Miercurea Ciuc, în cadrul căreia a vrut \'să le reamintească\' locuitorilor că, în 1848, românii ar fi comis acte de cruzime faţă de maghiari.
La un moment dat, el a spânzurat o păpuşă care în locul capului avea o fotografie a lui Avram Iancu.
Acţiunea s-a desfăşurat într-un anonimat total, dar a ajuns în atenţia opiniei publice după ce Csibi Barna a postat mai multe filmuleţe pe internet.
Valeriu Russu
16.03.2011
Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita s-a autosesizat şi îl cercetează pentru instigare la discriminare pe liderul grupării extremiste, ?Garda Secuiască?, din Miercurea Ciuc, Csibi Barna, care a spânzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita au afirmat că s-a înregistrat un dosar în care urmează să se efectueze cercetări faţă de Csibi Barna, cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare la discriminare, prevăzută de articolul 317, Cod Penal. Acesta nu este primul dosar în care Csibi Barna este cercetat pentru instigare la discriminare. Anul trecut, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a început împotriva lui Csibi Barna şi a altor doi tineri, urmărirea penală pentru instigare la discriminarea şi constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob. Cei trei au afişat, în luna aprilie, în faţa unui supermarket din Miercurea Ciuc, o pancartă pe care scria, în limba maghiară, "Ruşine să-ţi fie, iar ai cumpărat de la evrei", lângă care s-au şi fotografiat.
Ioana Dima
16.03.2011
Sute de braşoveni au câştigat procesul cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Braşovenii care au contestat în instanţă titlurile executorii primite prin poştă de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Braşov au scăpat de plata datoriilor.Tribunalul Braşov a soluţionat primele procese în care CJAS a fost chemată în instanţă pentru titlurile executorii emise în lunile septembrie şi octombrie 2010 şi a admis contestaţiile la primele procese. Aceasta nu înseamnă că cetăţeanul este exonerat de datorie, dar CJAS este obligată să trimită întâi titlul de creanţă, fără a calcula penalităţi şi dobânzi, moment în care cetăţeanul se va duce probabil să plătească şi astfel nu i se vor mai calcula penalităţi. Multe procese au fost sistate deoarece CAS a renunţat la titlurile executorii, nu le-a mai trimis şi nu a mai pus în executare o mare parte dintre acestea. Cei care nu s-au adresat instanţei sunt nevoiţi să plătească datoriile calculate la zi cu penalităţi şi dobânzi.
Adrian Munteanu
16.03.2011
Veste bună pentru sindicaliştii ?Spiru Haret? Mureş !
Aceştia au aflat astăzi că instanţa le-a dat câştig de cauză, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, pentru majorarea salariilor cu 50%, în urma procesului pe care l-au intentat în urmă cu câteva luni.
Liderul Sindicatului ?Spiru Haret? Mureş, Ioan Săcărea a declarat pentru RTM că unele şcoli au primit banii pentru această majorare, iar pentru cei care au câştigat astăzi se vor face toate demersurile pentru ca şi aceştia să-şi primească drepturile în timpul cel mai scurt.
Adela Moldovan
16.03.2011
Braşovul a fost singura staţie din ţară unde astăzi greva feroviară nu a avut loc .
Greva de avertisment de două ore, anunţată de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare-Comercial şi programată pentru această dimineaţă, nu a avut loc la Braşov, angajaţii fiind singurii din regionala CFR care nu s-au conformat hotărârii sindicatului pe ramură. Aceasta s-a întâmplat datorită faptului că impiegatul de mişcare din Gara Braşov a refuzat să ia parte la protest, astfel că trenurile au plecat normal din staţie. Totuşi, garniturile au circulat doar până la prima staţie de pe traseu, unde sindicaliştii se aflau în grevă. În schimb, pe durata grevei, nici un tren nu a intrat în Gara Braşov. Liderul Uniunii Sindicatelor Libere Marfă-Călători-Infrastructură Braşov, Ioan Buzatu, crede că asupra impiegatului au fost făcute presiuni din partea administraţiei, iar preşedintele executiv al Uniunii Sindicatelor Libere Mişcare-Comercial-Infrastructură din cadrul Regionalei Braşov, Alexandru Lorincz, consideră că salariaţii din gara Braşov nu au participat la acţiunea de protest de teama disponibilizărilor. Lorincz a subliniat că din cadrul Regionalei Braşov se preconizează ca un număr de 1.000 de salariaţi de la Infrastructură să fie disponibilizaţi şi, în aceste condiţii, nu ştie cum va mai funcţiona activitatea feroviară.
Adrian Munteanu
16.03.2011
21 de trenuri au fost afectate în judeţul Mureş de cele două ore de grevă.
Principala nemulţumire a celor 30.000 de sindicalişti de la Mişcare ? Comercial, dintre care 2.300 sunt la Regionala Braşov, este nesemnarea
contractului colectiv de muncă la CFR Infrastructură şi CFR Călători.
Din cele 21 de trenuri de marfă şi călători care nu au circulat astăzi în judeţul Mureş, patru au staţionat în gările din Târgu Mureş.
Greva de avertisment de astăzi ar putea fi urmată de o grevă generală pe termen nelimitat, în cazul în care nu se ajunge la un consens, spune liderul Sindicatului Mişcare Comercial Târgu Mureş, Radu Călin.
Persoanele care şi-au programat călătorii cu trenul în această dimineaţă spun că protestul CFR-iştilor este justificat. Unii dintre ei au stat însă două ore în staţie aşteptând încheierea grevei de avertisment.
Cristina Bulbescu
16.03.2011
În timp ce parlamentarii se reuneau pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, confederaţiile sindicale protestau în Piaţa Constituţiei din capitală faţă de modificarea actualului Cod al Muncii.
Mitingul celor 5 confederaţii sindicale a început la ora 12,00 şi s-a încheiat în jurul orei 16,00, deşi era autorizat până la ora 19,00.
Potrivit liderilor sindicali, la protest au participat aproximativ 12.000 de oameni, dar Jandarmeria Capitalei a informat că, la momentul de vârf al manifestaţiei, în Piaţa Constituţiei au fost prezenţi 8.000 de sindicalişti.
Protestatarii au scandat lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale.
Acţiunea de protest a sindicatelor din România a fost susţinută de reprezentanţii organizaţiilor internaţionale care consideră că actuala formă a Codului muncii încalcă drepturi internaţionale şi europene.
Sindicaliştii au plecat cu mesajul de a strânge semnăturile necesare pentru declanşarea grevei generale.
Încheierea mai devreme a mitingului decât ora la care era anunţat a fost \'tot un semn de protest la adresa celor din Parlament, care nu merită nici măcar efortul protestatarilor de a sta în soare\', a afirmat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.
Sindicaliştii sunt convinşi că parlamentarii vor vota tot aşa cum au comanda politică, iar această moţiune de cenzură nu are niciun sort de izbândă, deoarece majoritatea parlamentară este la guvernare şi nu va vota împotriva Guvernului
Sursa: Rador, Mediafax, Adela Moldovan
16.03.2011
Dezbaterile asupra moţiunii de cenzură a opoziţiei introdusă după ce Executivul şi-a angajat răspunderea pe noul Cod al muncii sunt în plină desfăşurare.
La şedinţă şi-au înregistrat prezenţa 256 de parlamentari.
Textul moţiunii \'Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate\', semnat de 210 senatori şi deputaţi, a fost prezentat de deputatul PSD Ioan Cindrea.
Moţiunea de cenzură a Opoziţiei nu are nicio şansă să treacă şi nu are nicio legătură cu asumarea făcută de Executiv pe Codul muncii, a declarat , de la tribuna Parlamentului, premierul Emil Boc.
Cât despre protestele din Piaţa Constituţiei, şeful Executivului consideră că este firesc ca într-o societate democratică oamenii să-şi exprime punctele de vedere.
Parlamentarii din arcul puterii au anunţat deja că nu vor participa la vot, dar vor fi prezenţi în sală.
Opoziţia şi-a mobilizat parlamentarii să voteze, absentând doar cei care au probleme medicale.
Pentru ca moţiunea să treacă şi guvernul să fie demis sunt necesare 236 de voturi.
Dacă nu este întrunită cifra, Codul se consideră adoptat şi merge la promulgare la preşedintele Traian Băsescu.
Vor urma răspunsul guvernului, dezbaterile, intervenţiile reprezentanţilor grupurilor parlamentare şi votul, probabil secret cu bile.
Sursa: Mediafax